Viață veșnică în Cristos sau Disperare în Purgatoriul Romano Catolic?

  • Home
  •  / 
  • Articole
  •  / 
  • Viață veșnică în Cristos sau Disperare în Purgatoriul Romano Catolic?

De Richard Bennett și Stuart Quint

Biserica romano-catolică își exprimă învățătura despre viața după moarte cu titlul “Purificarea finală sau purgatoriu”:

„Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare, ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului.”1

Este Purgatoriul necesar pentru ca oamenii să fie „siguri de mântuirea veșnică”? A inventat de fapt Dumnezeu această “Purificare finală”, cu scopul “de a atinge sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului”? A murit oare cu adevărat Isus astfel încât oamenii să-L poată ajuta să ne pregătească pentru viața veșnică?

Evanghelia lui Cristos respinge Purgatoriul Catolic

Dumnezeu nu a învățat niciodată o invenție atât de brutală, papistă, ca și Purgatoriul. De fapt, Purgatoriul neagă chiar esența milei Lui, și suficiența ispășirii lui Cristos pe cruce.

Domnul Isus Cristos a murit de bunăvoie, o singură dată pentru păcatele credinciosului. El a murit în locul nostru pentru a plăti datoriile pe care noi nu le-am putea plăti niciodată. Așa cum Scriptura o spune așa de clar “El a purtat păcatele noastre în Trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile lui ați fost vindecați.”2

Cât de devastator este faptul că, oamenii catolici continuă să se încreadă în lucruri care nu pot să îi salveze de la mânia Domnului Dumnezeu! Cu toate acestea, catolicii sunt învățați să nu se încreadă în sacrificiul unic, suficient, al lui Isus Cristos. Domnul Isus Cristos s-a arătat “să ia păcatele odată pentru totdeauna “3 prin jertfa Lui. Numai Isus poate să justifice crediciosul : “Pe El, Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.4

Biserica Romano-Catolică încă rezistă ispășirii lui Cristos, în conformitate cu Vatican II:

“Păcatele trebuie să fie ispăşite … pe acest pământ prin durerile, suferințele și încercările acestei vieți și, mai presus de toate, prin moarte. În caz contrar, ispăşirea trebuie făcută în viața viitoare prin foc și chinuri sau pedepse de purificare .”5

Învățăturile romano-catolice contrazic și o altă desăvârşire a Domnului Isus Cristos: purificarea păcatelor.

Domnul a declarat în Scriptură El, Care este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii Lui şi Care susţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, a realizat curăţirea de păcate şi S-a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi.”6. Apostolul Ioan a proclamat de asemenea că cei care se încred în Cristos sunt curățiți de orice păcat, prin sângele Lui 7

Purgatoriu: un alt instrument al Romei asupritoare față de poporul catolic

Ce înșelăciune teribilă de a impune credincioșilor romano-catolici care se uită la Biserica lor romană, o astfel de fabricație!

Motivul și scopul principal pentru care Domnul Isus Cristos a devenit om, și a suferit o moarte așa de chinuitoare, a fost: ca să ne ispășească de păcat, odată pentru totdeauna, prin sacrificiul Său perfect.

În mod contrar, fiind împăcat cu Dumnezeu este greu de înțeles pentru catolici. Biserica Romano-Catolică îi îndoctrinează spunând că unica cale de a face pace cu Dumnezeu este print-o călătorie lungă a vieții de muncă grea, primind sacamentele, mergând la Liturghie și făcând penitență.

  1. H. Lehmann, un fost preot catolic născut în Irlanda în prima parte a secolului al-20-lea, descrie spiritualitatea și psihologia catolicilor irlandezi:

„Un sentiment de frică constantă a umbrit totul. Frica înrădăcinată este, de fapt, nota predominantă care trece prin viața tuturor copiilor născuți și crescuți în Irlanda catolică. Puțini scapă de ea complet, frică de viata de dincolo, chiar și in America. Această frică afectează totul în această viață de pe pământ, și mai îngrozitoare este frica de terori în viața de dincolo de mormânt.”8

Biserica Romano-Catolică trebuie de fapt încă, să determine când anume Purgatoriul se încheie pentru sufletele care suferă. Renumitul iezuit Robert Bellarmine afirmă:

“Nu există nici o îndoială că durerile Purgatorului nu se limitează la zece și douăzeci de ani și că în unele cazuri durează secole întregi. Dar, permițându-i să fie adevărat că durata lor nu depășea zece sau douăzeci de ani, o putem considera ca fiind nimic faptul că trebuie să suporți timp de zece sau douăzeci de ani suferințele cele mai agresive fără o ușurare?”9

Într-adevăr, descrierea suferințelor din Purgatoriu vs. Iad este similară dacă nu identică în ceea ce privește intensitatea și calitatea! Teologul catolic Thomas Aquinas afirmă:

„Este același foc care îi chinuie pe cei răzvrătiți în iad și pe cei drepți în purgatoriu. Cea mai mică durere din purgatoriu depășește cea mai mare suferință din această viață.”10

Domnul Isus Cristos a împăcat credincioși cu Dumnezeu, schimbând relația lor cu Dumnezeu din dușmănie(ostilitate) la armonie.

Completarea împăcării tale ca perosană umană cu Dumnezeu, are loc când tu te căiești și te încrezi în Domnul Cristos ca și Mântuitorul tău: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său;11

Singura modalitate corectă de a răspunde la realizările lui Cristos și de a primi o adevărată reconciliere cu Dumnezeu este un răspuns al căinței și al credinței. Trebuie să ne încredem în Cristos și să nu mai avem încredere în nimic altceva. Domnul a făcut foarte clar voia Tatălui:

Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.12

Pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie.13

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie”14

Indulgențele romano-catolice nu au nici un merit cu Cristos!

Biserica Romano-Catolică recunoaște faptul că doctrina falsă a Purgatoriului creează probleme printre urmașii acesteia. Roma exploatează de asemenea indulgențele, ca încă un alt instrument de a domina mințile și inimile persoanelor catolice. Catolicii devotați care încearcă să diminueze timpul lor de suferință în Purgatoriu sunt dornici să caute indulgențe din partea Papei.

Conciliul Vatican al-II-lea reafirma practica de secole a indulgențelor:

“Convingerea a fost prezentă în Biserică, cum că păstorii din turma Domnului puteau elibera individul de vestigiile păcatului, aplicându-i meritele lui Cristos și ale sfinților. În decursul secolelor și sub influența inspirației permanente a Duhului Sfânt asupra poporului lui Dumnezeu, această convingere a condus la practica indulgențelor.”15

Într-adevăr, practica indulgențelor nu era cunoscută bisericii timpurii. Practica a apărut cândva în Evul Mediu.

Primul Papa cunoscut pentru a acorda o indulgență plenară – o scutire totală de suferință în Purgatoriu pentru o perioadă temporară – a fost Papa Urban al II-lea în 1096 la Sinodul de la Clermont. El a oferit indulgențe plenare celor care vor lupta în cruciade.

Papa Clement al VI-lea (1342-1352) definește indulgențele formale ca “tezaurul de merit” al bisericii romane, care poate transfera “excesul de merite” al unui credincios în altul. Papa Sixtus al-IV-lea în 1477, a extins aplicarea indulgențelor și pentru cei morți, nu numai pentru cei vii.16

Roma încearcă să raționalizeze această practică absurdă, citând ca autoritate apocrifa 2 Macabei, ca sprijinind doctrinele sale de indulgențe și Purgatoriu.17 Argumentele Romei sunt neîntemeiate. Evreii înainte și după slujirea pământească a lui Isus Cristos au respins cărțile apocrife ca fiind inspirate de Dumnezeu și vrednice de includere în Sfintele Scripturi. Mai important, porțiuni din aceste cărți neagă învățătura clară a lui Isus și a apostolilor.18

Catehismul Bisericii Catolice omite un detaliu interesant în citarea sa de 2 Macabei ca autoritate pentru utilizarea de indulgențe de astăzi. Ca și Liturghiile pentru morți, indulgențele implică și o remunerație financiară semnificativă pentru un “sacrificiu expiator” al unui preot catolic.19

Cu toate acestea, în ciuda argumentelor clare care dezvăluie astfel de practici absurde, Consiliul II al Vaticanului declară:

“Acesta ‘Învață și comandă, că folosirea indulgențelor – o folosire foarte benefică pentru creștini și aprobată prin autoritatea Consiliilor Sacre – ar trebui păstrată în Biserică; și condamnă cu anatema pe cei care spun că indulgențele sunt inutile, sau că Biserica nu are puterea de a le acorda.'”20

Papa Francis încă administrează indulgenţe credincioşilor catolici

Agenția Catolică de Știri afirmă că Papa Francis continuă activitatea de a acorda “timp liber” din Purgator prin acordarea de indulgențe. Pentru cei care nu au observat cele cinci sute de ani de comemorare a Reformei Protestante în 2017, oamenii ar fi avut timp să obțină o indulgență plenară – prin venerarea specială a “Mariei Fabricate” de Romei din Fatima:

“Pentru cea de-a 100-a aniversare a aparițiilor Fecioarei din Fatima în Portugalia, Papa Francis a decis să acorde o oportunitate de îndulgență plenară pe tot parcursul aniversării, care a început la 27 noiembrie 2016 și se va încheia la 26 noiembrie 2017.”21

Articolul prezintă trei modalități de a câștiga o „indulgență plenară”. Catolicul ascultător trebuie să participe la o Liturghie pe lună, în adorarea Mariei pentru fiecare din cele 6 luni, fie la Fatima, sau un alt loc de pelerinaj, fie pur și simplu să plătească un omagiu unei statui în cazul în care catolicul ar fi izolat sau închis.

În zadar, Roma comandă rugăciuni și Liturghii pentru morți

“Practica catolică a rugăciunii pentru cei morți este legată de credința noastră în realitatea purgatorului. Dacă nu vom muri într-o stare de perfecțiune, adică nu numai cu toate păcatele noastre iertate, ci și cu toate pedepsele temporale datorate păcatului expediate, nu putem intra în ceruri. Nimic imperfect nu poate intra în prezența lui Dumnezeu.”22

Papalitatea înrobește catolicii care se luptă să merite mântuirea prin lucrările lor bune. Ceea ce sistemul roman oferă cu o mână, ia cu cealaltă. Roma oferă indulgențe pentru a mângâia conștiințele catolice de păcatele lor și dă speranță falsă într-o versiune “mai bună și mai blândă” a Iadului numită “purgatoriu”. Cu toate acestea, Roma nu reușește să ofere soluția adevărată pentru problema păcatului omului și înstrăinarea lui de Dumnezeu. Doctrina catolică lasă pe oameni vinovați de păcatul lor, chiar dacă aceștia caută mângâiere în zadar de la mânia lui Dumnezeu.

În afară de Evanghelie, bărbații și femeile catolice trăiesc sub vină. Astfel, Biserica Catolică convinge credincioșii catolici să plătească, pentru ca liturghii să fie spuse pentru cei dragi. Probabil că rudele lor vor plăti la fel pentru ei atunci când vor muri.

Această învățătură romano-catolică este una dintre cele mai mari fonduri monetare în sistemul catolic. Odată capturat în sistemul de credințe catolice, o persoană este înrobită fără nici o speranță reală de ușurare în această viață sau în următoarea. Indiferent dacă sunt bogați sau săraci, poporul catolic va plăti pentru liturghii pentru morți. Aceasta este învățătura oficială a Bisericii Catolice:

“De la început, Biserica a onorat memoria morților și le-a oferit rugăciuni în sufragiu, mai presus de toate sacrificiul euharistic, astfel încât, astfel purificați, ei să poată atinge viziunea beatifică a lui Dumnezeu”.23

Concluzie: Credeți în Evanghelia lui Cristos, nu promisiunile false ale Romei

Care este adevărata ta speranță pentru viața veșnică? În primul rând, cel mai important adevăr este Dumnezeu Însuși. Dumnezeu este infinit, etern, neschimbat în natura Sa, El este înțelepciune, putere, sfințenie, dreptate, bunătate și adevăr. El este Totul Cel Sfânt. Sfințenia Sa este atributul care încoporează toate atributele, deoarece dreptatea Sa este Sfântă, adevărul Său este Sfânt, dreptatea Sa este Sfântă. El este fiecare dintre atributele Sale. Sfințenia este cea care Îl deosebește de alte ființe. El este absolut diferit de noi. De aceea noi avem nevoie de mântuire înaintea ATOT Dumnezeului cel Sfânt. “Nimeni nu este sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu

decât Tine; Nu este stâncă așa ca Dumnezeul nostru.24Cine nu se teme, Doamne, și cine nu va slăvi numele Tău? Căci numai Tu ești Sfânt și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta25

Mijlocirea dintre Dumnezeu și om este la fel de seriosǎ, pentru că numai în cel care este întradevăr omul-Dumnezeu, Cristos Isus, putem fi aduși în relație cu Dumnezeul cel Sfânt. Scriptura spune: „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Cristos.26 . Apostolul Petru elaborează: ”În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți27

Dimpotrivă, Biserica Romano-Catolică îl respinge pe Cristos ca unicul Mântuitor și Mijlocitor al sufletelor noastre. În schimb, Roma insistă asupra faptului că versiunea sa fabricată a Mariei joacă, de asemenea, rolul de mediator (“Mediatrix”). Papa Francisc continuă să aprobe doctrina oficială catolică:

“Ridicată la cer, ea nu a lăsat la o parte acestă slujire de salvare, ci prin mijlocirea ei variată, continuă să ne aducă darurile mântuirii veșnice … Prin urmare, Fericita Fecioară este invocată în Biserica [romano-catolică] sub titlul de Avocat, Ajutor, Binefăcătoare și Mijlocitoare.”28

Înaintea Sfântului Dumnezeu, noi suntem mântuiți numai prin harul Său. „Căci prin Har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.29

Disproporția totală dintre har și fapte este arătată în mod clar în multe texte din Scriptură. „Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, altminteri, harul n-ar mai fi har.30

Numai Dumnezeu prin harul Său are puterea și meritul să ne mântuiască. Noi nu ne putem salva pe noi înșine prin faptele noastre.

În schimb, Biserica Catolică a definit harul, ca fiind doar un instrument prin care oamenii obțin propria lor mântuire.

“Harul este ajutorul pe care Dumnezeu ni-l dă ca să răspundem la vocația noastră de a deveni fiii Lui adoptați. Ne introduce în intimitatea vieții trinitare. ”31

“În tezaur sunt și rugăciunile și faptele bune ale tuturor sfinților, toți cei care au urmat pe urmele lui Cristos Domnul, și prin harul Său și-au făcut viața sfântă, și au îndeplinit misiunea pe care Tatăl le-a încredințat-o. În acest fel ei și-au atins propria lor mântuire și, în același timp, au colaborat la salvarea fraților lor în unitatea corpului mistic. ”32

Roma concentrează atenția oamenilor spre credința în însăși biserica ei și spre sacramentele acesteia.

Biblia, în schimb, ne învață să ne încredem numai în Cristos: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta.’”33

Pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.34


  1. 1http://www.vatican.va/archive/ccc_css/archive/catechism/p123a12.htm accessed on January 6, 2018. Paragraph 1030.
  2. Prima Epistolă a lui Petru 2:24. Unless otherwise noted, all Bible verses cited from the King James Version on biblegateway.com.
  3. Scrisoarea către Evrei 10.10
  4. Scrisoarea către Romani 3:25
  5. Papa Paul al-VI-lea, “Indulgentiarum Doctrina”, 1 January 1967, Chapter I, Para.2 in General Editor Austin Flannery, O.P., Vatican Council II The Conciliar and Post Conciliar Documents, (1975: Scholarly Resources, Inc., Wilmington, DE, USA), 63. Italics in original.
  6. Scrisoarea către Evrei 1:3
  7. 1 Ioan 1:7
  8. L.H. Lehmann, The Soul of a Priest, (1944: Loizeaux Brothers, New York, NY) 34. Cited in Lorraine Boettner, Roman Catholicism, (1962: The Presbyterian and Reformed Publishing Company, Philipsburg, NJ, USA) 232.
  9. Robert Bellarmine, De Gemitu, Book 2, Chapter 9. Cited in Lorraine Boettner, Roman Catholicism, (1962: The Presbyterian and Reformed Publishing Company, Philipsburg, NJ, USA) 220. Authors’ emphasis.
  10. Thomas Aquinas, Summa Theologica, Supplement, Question 100, Acts 2, Number 3 cited in http://op54rosary.ning.com/profiles/blogs/the-pain-of-fire-in-purgatory accessed on January 6, 2018. Authors’ emphasis.
  11. Scrisoarea către Efeseni 1:7
  12. Ioan 6:29
  13. Marcu 1:15
  14. Scrisoarea către Evrei 3:7-8
  15. “Indulgentiarum Doctrina”, Para. 8.
  16. Lorraine Boettner, Roman Catholicism, (1962: The Presbyterian and Reformed Publishing Company, Philipsburg, NJ, USA) 285-6.
  17. See Catehism, Para. 1032: “This teaching is based on the practice of prayer for the dead, already mentioned in Sacred Scripture: ‘Therefore [Judas Maccabeus] made atonement for the dead, that they might be delivered from their sin.’… The Church also commands almsgiving, indulgences, and works of penance undertaken on behalf of the dead…” Authors’ emphasis. What
  18. See Don Stewart, “Why Were the Books of the Old Testament Apocrypha Rejected as Holy Scripture by the
  19. Protestants?” on https://www.blueletterbible.org/faq/don_stewart/don_stewart_395.cfm accessed on January 6, 2018.
  20. “Apoi a luat o colecție între toți soldații săi, în valoare de două mii de drahme de argint, pe care le-a trimis la Ierusalim pentru a le oferi un sacrificiu expirator. Făcând acest lucru a acționat într-o manieră excelentă și nobilă, în măsura în care avea în minte învierea … Astfel a făcut ispășire pentru cei morți pentru ca ei să fie absolvenți de păcatul lor.” 2 Maccabei 12:43 on http://www.usccb.org/bible/2mc/12 accessed on January 6, 2018.
  21. Maria Ximena Rondon, “Three ways to obtain an indulgence for the 100-year Fatima anniversary”, N.A. Catholic News Agency, December 1, 2016 on https://www.catholicnewsagency.com/news/three-ways-to-obtain-an-indulgencefor-the-100-year-fatima-anniversary-78258 accessed on January 6, 2018. Authors’ emphasis.
  22. Bishop Michael J. Sheridan, “Prayer for the Dead, Part 1”, Catholic Herald Online, (November 2, 2007: Diocese of Colorado Springs, CO, USA) on https://www.catholicculture.org/culture/library/view.cfm?recnum=7858 accessed on January 6, 2018.
  23. Catehism, Para. 1032.
  24. Cartea întâi a lui Samuel 2:2.
  25. Apocalipsa lui Ioan 15:4.
  26. Epistola întâi a lui Paul către Timotei 2:5
  27. Fapte 4:12
  28. Catehism, Para. 969
  29. Scrisoarea lui Paul către Efeseni 2:8-9
  30. Scrisoarea lui Paul către Romani 11:6
  31. Catehism, Para. 2021
  32. Catehism, 1477
  33. Fapte 16:31
  34. Scrisoarea lui Paul către Romani 4:5